astazi despre durere...

N-o sa scriu prea mult despre subiectul asta pentru ca nu vreau sa va incarc cu energie negativa, insa despre ce poti scrie cand asisti neputincios la disparitia cuiva de 36 de ani?
Am observat insa ca golul lasat de cineva care transcede acestei lumi este la fel de mare, fie ca cel care nu mai e este de varsta mai inaintata sau mai tanar. Parca acel cineva era centrul unei sfere de care se ciocneea sfera noastra si celor doua sfere le era bine cand interferau. mai mult sau mai putin....
E stranie senzatia pe care o ai dupa aceea, de parca ai fi visat, ca nu poate fi real ce s-a intamplat.
Apoi urmeaza acceptarea. Spunem ca asa a vrut Dumnezeu, incercam sa gasim o logica in tot ce s-a intamplat alinandu-ne la gandul ca poate sufletului acela ii e mult mai bine dincolo.
Oamenii se tem de moarte. Eu ma tem de suferinta pe care le-as provoca-o celorlalti daca as muri. Nu are sens sa ne fie teama de ceva ce oricum se va intampla. Cred ca majoritatea ne temem mai mult de momentul in care ar putea surveni decat de ea insasi.
Mai e apoi predispozitia la judecati de valoare si la filosofie gen: " nu e nimic viata" sau " cat traim nu stim sa ne bucuram, suntem rai si egoisti", ori " esti, maine nu mai esti", formulari si adaptari autohtone si folclorice ale lui " carpe diem" . fiecare cum il intelege sau in functie de ce afinitate are pentru un anumit cliseu.
Ce nu inteleg eu este de ce nu suntem filosofi si aplecati spre intelepciune in momentele in care chiar e nevoie sa fim? cand tindem sa fim judgemental, cand alergam si muncim ca disperatii pentru ca vecinul si-a schimbat mobila, si-a luat masina noua sau si-a pus termopan ultimul trend ori cand efectiv nu mai gasim calea de comunicare cu cel de langa noi si alunecam repede in cearta, depresie, autodistrugere?
de ce oare suntem atat de slabi? de ce ii spunem celuilalt te iubesc numai de sfantul valentin? pentru ce pastram orgoliile nestirbite?pentru ce mai iubim numai daca suntem iubiti la randu-ne? pentru ce mergem la biserica daca mergem numai cand trebuie sa cerem ceva?

Haideti sa acceptam motto-ul zilei de azi: " sa invatam sa traim frumos" ! sa ne facem o filosofie de viata care sa ne ajute si pe noi si pe ceilalti, astfel incat odata ajunsi acolo, noi, sau ce se spune ca mai traieste din noi dupa aceea, sa fie multumit de ce a facut pe cand putea pasi pe asfalt sau manca cirese vara, iar ceilalti sa poata spune " a fost o placere sa-l/o cunosc!" Cu alte cuvinte, sa incercam sa ramanem vii in mintea celorlalti prin lucruri si atitudini frumoase!